Baterii de stocare pentru sisteme fotovoltaice

Folosești seara energia produsă ziua și rămâi cu curent când cade rețeaua. Îți spunem și când o baterie nu se justifică.

Invertor Huawei, modul de back-up și baterie Huawei LUNA2000 montate pe peretele unui garaj
Invertor, modul de back-up și baterie LUNA2000, montate de echipa noastră
C1A + C2A
Atestate ANRE
2.000+
Sisteme instalate
4,8★
165 recenzii Google
2004
Din anul

Ți se potrivește o baterie?

O baterie nu produce energie. O mută din timpul zilei spre seară și te ține pornit când cade rețeaua. De aici se vede cui îi folosește.

Are sens dacă…

  • Ai pene de curent

    Dese sau lungi, și ai lucruri care nu au voie să se oprească: centrala, pompa de apă, frigiderul, internetul, biroul de acasă.

  • Consumi mai ales seara și noaptea

    Ziua casa e goală, iar panourile produc pentru rețea. Bateria păstrează energia pentru orele în care ești acasă.

  • Vrei să depinzi mai puțin de rețea

    Folosești tu mai mult din ce produci și iei mai puțin de la furnizor.

Nu are sens dacă…

  • Vrei doar o factură mai mică

    Ca prosumator, surplusul livrat ziua în rețea se scade, la același preț al energiei, din ce consumi noaptea în aceeași lună. Bateria face același lucru, cu o investiție în plus.

  • Consumi mai ales ziua

    Dacă e cineva acasă ziua sau ai consumatori care merg la prânz, folosești deja direct ce produci. Rămâne puțin de stocat.

  • Te aștepți să țină toată casa, oricât

    La pană, bateria alimentează circuitele alese la proiectare, cât îi permite capacitatea. Plita, cuptorul și aerul condiționat o golesc repede.

Diferența o face situația ta, nu o regulă generală. La evaluare ne uităm la consumul tău pe ore și îți spunem dacă bateria se plătește sau doar crește investiția.

Ce face bateria ziua și noaptea

Ziua strângi energie, noaptea o folosești. Animația trece singură din zi în noapte; o poți opri și alege tu.

CasăInvertorBaterieRețeacurent din panouriconsumîncărcaresurplusCasăInvertorBaterieRețeadin panouriconsumîncărcaresurplus

Ziua: panourile alimentează casa și încarcă bateria

  • Panourile produc curent, iar casa consumă întâi din el.
  • Ce prisosește încarcă bateria.
  • Când bateria e plină, surplusul pleacă în rețea.
  • din panouri
  • din baterie
  • din rețea

De ce baterie ai nevoie

Capacitatea se alege după consumul de seară și de noapte, nu după consumul total. Mută cursoarele pe situația ta.

300 kWh

Consumul lunar e trecut pe factura de curent.

50%

Nu e trecut pe factură. Dacă ziua nu e nimeni acasă, cea mai mare parte din consum e după apus.

5 kWp

Folosit doar în graficul anului: arată în ce luni panourile umplu bateria.

Capacitate de la care merită pornit

5,5 kWh

Consumul tău într-o zi9,9 kWh
Din care seara și noaptea4,9 kWh

La o pană de curent, ce rămâne pornit

Frigider, centrală, internet și câteva becuri, adică în jur de 300 W: o baterie plină de 5,5 kWh ține 16,5 ore.

Calculează oferta cu baterie

Cum se umple bateria de-a lungul anului

Bateria primește doar ce produc panourile peste consumul de zi. Cu 5 kWp, bateria de 5,5 kWh acoperă consumul de seară din februarie până în noiembrie.

  • producție pe zi
  • consumat direct, ziua
  • surplus, merge în baterie

Cât din consumul de seară acoperă bateria

  1. 70%ianuarie: bateria acoperă 70% din consumul de seară
  2. 100%februarie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  3. 100%martie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  4. 100%aprilie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  5. 100%mai: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  6. 100%iunie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  7. 100%iulie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  8. 100%august: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  9. 100%septembrie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  10. 100%octombrie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  11. 100%noiembrie: bateria acoperă 100% din consumul de seară
  12. 47%decembrie: bateria acoperă 47% din consumul de seară

Procentul arată cât din consumul de seară acoperă bateria într-o zi medie a lunii. Producția vine din PVGIS, pentru un sistem orientat spre sud, ajustată la media României. În zilele noroase iarna e mai puțin, în cele senine mai mult.

Pornim de la consumul tău dintr-o zi, luăm partea de seară și de noapte și socotim că te poți baza zilnic pe 90% din capacitatea bateriei. Rezultatul e rotunjit în sus, din 0,5 în 0,5 kWh.

E un reper, nu o ofertă.

La o pană de curent, puterea contează la fel de mult ca și capacitatea: bateria dă doar atâția kW câți îi permit ea și invertorul, oricâtă energie ar avea înmagazinată.

Înainte să alegi

Ce face o baterie bună

Am luat fișa unei baterii pe care o montăm și am explicat rândurile care contează. Apasă pe un rând.

Huawei LUNA2000-5-S1

Înaltă tensiune (HV) · modul de baterie LUNA2000-5-E1

Fișa (PDF), se deschide într-o filă nouă
  • Câtă energie scoți din baterie. La Huawei, cifra din fișă e chiar energia utilizabilă: toți cei 5 kWh, măsurați la 25 °C, cu bateria nouă. De ea depinde câte ore acoperi seara sau la o pană de curent.

    La celelalte baterii: Deye SE-G5.1 Pro-B și Dyness DL5.0C: 5,12 kWh. Dyness ajunge la 16,08 kWh într-o singură carcasă (PowerBrick Plus).

Siguranță și protecții

Ce ține o baterie în siguranță și cum stă fiecare marcă pe care o montăm.

  • Toate bateriile pe care le montăm folosesc litiu-fier-fosfat (LiFePO4, pe scurt LFP), fără cobalt și fără nichel. Fosfatul de fier își ține oxigenul legat și la temperaturi mari, deci o celulă încinsă eliberează mult mai puțin oxigen decât una cu nichel și cobalt.

    De ce contează

    Ambalarea termică (thermal runaway) e reacția în lanț în care o celulă supraîncălzită le încinge pe cele de lângă ea. La LFP pornește pe la 270 °C, față de aproximativ 210 °C la chimiile cu nichel și cobalt (NMC) din multe mașini electrice, și degajă mult mai puțină căldură.

    La ce să fii atent

    LFP nu înseamnă că bateria nu poate lua foc, ci că are o marjă mai mare. Celelalte protecții rămân necesare.

    La bateriile noastre

    • Huawei, Deye și DynessLiFePO4 la toate modelele pe care le montăm

Iarna: LiFePO4 nu se încarcă sub 0 °C

Sub zero grade, o baterie fără încălzire refuză încărcarea ca să nu se strice. Huawei LUNA2000-S1 are încălzirea încorporată, iar bateriile Dyness le aducem în varianta cu încălzire.

Intervale din fișele tehnice ale producătorilor

  • Huawei LUNA2000funcționare, cu încălzire proprie · -20…+55 °C
    -20…+55 °C
  • Dyness, cu încălzireîncărcare; varianta pe care o montăm · -20…+55 °C
    -20…+55 °C
  • Deye SE-G5.1 Pro-Bîncărcare; fără încălzire · 0…+55 °C
    0…+55 °C

Bateriile pe care le montăm, alături

Alege o baterie ca să vezi pentru cine e și cu ce invertor merge. Cifrele sunt din fișele oficiale ale producătorilor.

Huawei
Deye
Dyness
Huawei

LUNA2000-5-E0

Modul de 5 kWh, sistemul LUNA2000-S0

Pentru cine e
Cine are deja o baterie S0 și vrea să o extindă, sau un sistem Huawei cu buget mai mic: 5 kWh pe modul, până la 15 kWh.
Se leagă la
Doar invertoare Huawei SUN2000 și SUN5000 (seriile L1, LC0, M1, MAP0, MB0; lista completă e în fișă).
De știut
Generația anterioară a bateriei Huawei, încă produsă. Modulele S0 nu se combină cu cele S1 pe același modul de putere. IP66 și funcționare de la −20 °C.
Capacitate
5 kWh
Utilizabilă
5 kWh
Tensiune
înaltă
Putere maximă
2,5 kW (5 kW cu două sau trei module); vârf 3,5 kW, 10 s
Descărcare
100%
Cicluri
—
Încărcare la frig
funcționare -20…55 °C; fișa nu dă intervalul de încărcare
Încălzire (fir încălzitor)
—
Stingere în carcasă
—
Protecție IP
IP66, interior sau exterior
Garanție
10 ani
În plus
IEC 62619, VDE 2510-50, IEC 60730, UN38.3
Bateriile pe care le montăm, alături
Ce înseamnă
CapacitateCâtă energie încape.5 kWh5 kWh6,9 kWh5,12 kWh5,12 kWh10,24 kWh16,08 kWh
UtilizabilăCât folosești, după fișă.5 kWh5 kWh6,9 kWh5,12 kWh5,12 kWh (garanția socotește 4,61)9,73 kWh15,28 kWh
TensiuneJoasă (51,2 V) sau înaltă: hotărăște invertorul.înaltăînaltăînaltăjoasă (51,2 V)joasă (51,2 V)joasă (51,2 V)joasă (51,2 V)
Putere maximăCâte aparate merg deodată.2,5 kW (5 kW cu două sau trei module); vârf 3,5 kW, 10 s3,5 kW3,5 kW (10,5 kW cu trei module)100 A (≈ 5,1 kW)5,12 kW descărcare, 3,84 kW încărcare10,24 kW descărcare (5,12 kW nominal)10,24 kW
DescărcareCât din capacitate folosești zilnic.100%100%100%90% (recomandat)100%95%95%
CicluriCu condițiile de test din fișă.—> 5.000 (la 35% desc.; 80% după 10 ani)> 5.000 (la 35% desc.; 80% după 10 ani)≥ 6.000 (90% desc., 70% la final)≥ 5.000 (80% la final)nelimitate în 10 ani (95% desc., după fișă)≥ 8.000 (95% desc., 70% la final)
Încărcare la frigSub 0 °C, LiFePO4 nu se încarcă fără încălzire.funcționare -20…55 °C; fișa nu dă intervalul de încărcarefuncționare -20…55 °C; fișa nu dă intervalul de încărcarefuncționare -20…55 °C; fișa nu dă intervalul de încărcarede la 0 °C (descărcare de la -20 °C)de la -20 °C, cu încălzire (fără ea, de la 0 °C)de la -20 °C, cu încălzire (fără ea, de la 0 °C)de la -20 °C, cu încălzire (fără ea, de la 0 °C)
Încălzire (fir încălzitor)Încălzește celulele, ca bateria să se încarce și sub 0 °C.—încorporată (după manual)încorporată (după manual)fărăda, în varianta pe care o montămda, în varianta pe care o montămda, în varianta pe care o montăm
Stingere în carcasăStingător propriu, numit uneori „fire-airbag”.—kit de stingere, 15 s, și eliberare activă a presiuniikit de stingere, 15 s, și eliberare activă a presiunii——stingător cu aerosoli, reacționează în 5 sstingător cu aerosoli, 5 s
Protecție IPApă și praf. De la IP65 în sus poate sta și afară.IP66, interior sau exteriorIP66, interior sau exteriorIP66, interior sau exteriorIP20, doar interiorIP20, interiorIP66, poate sta afarăIP65
GaranțieDată de producător, în condițiile lui.10 ani15 ani sau 26,44 MWh (80% la final)15 ani sau 28,84 MWh (60% la final)10 ani sau 16 MWh (70% la final)10 ani sau 14,3 MWh (70% la final)10 ani sau 30,2 MWh (70% la final)10 ani
În plusCertificări și alte date din fișă.IEC 62619, VDE 2510-50, IEC 60730, UN38.35 niveluri de protecție; IEC 62619, VDE 2510-505 niveluri de protecție; IEC 62619, VDE 2510-50IEC 62619, VDE 2510-50; 64 în paralel (peste 32, cu configurare externă)randament 92%; IEC 62619IEC 62619IEC 62619

Ce trebuie să știi înainte

Lucrurile care hotărăsc dacă o baterie merge bine la tine. Le verificăm înainte de ofertă.

  • Invertorul trebuie să fie compatibil

    Bateria lucrează cu un invertor hibrid, iar fiecare producător are lista lui de modele compatibile. Dacă ai deja un sistem cu invertor simplu, on-grid, adăugarea bateriei poate însemna și schimbarea invertorului.

  • Backup-ul se proiectează, nu vine de la sine

    Ca să rămâi cu curent la pană e nevoie, pe lângă baterie, de un modul de back-up și de circuite separate pentru consumatorii esențiali. Stabilim împreună ce rămâne pornit.

  • Locul în care stă contează

    Bateriile cu litiu-fier-fosfat nu se încarcă sub 0 °C. Unele modele au încălzire proprie și pot sta afară; altele trebuie montate într-un spațiu ferit de îngheț și de umezeală.

  • Se poate extinde mai târziu

    Sistemele sunt modulare: pornești cu un modul și adaugi altele când crește consumul. Fiecare producător are o limită și reguli de combinare, pe care le verificăm de la început.

Bateriile pe care le montăm

Lucrăm cu trei producători. Alegerea ține de invertorul pe care îl ai sau îl vei avea, de locul de montaj și de cât vrei să extinzi.

6 modele — glisează spre stânga ca să le vezi pe toate.

  • Baterii Huawei LUNA2000 S0: unul, două și trei module de 5 kWh sub modulul de putere
    HuaweiPentru invertoare Huawei

    LUNA2000 S0 — 5 kWh

    Capacitate
    5 kWh pe modul
    Extindere
    până la 15 kWh (30 kWh cu două sisteme)
    Putere
    2,5 kW pe modul, până la 5 kW
    Montaj
    interior sau exterior, IP66

    Generația anterioară a bateriei modulare Huawei: un modul de putere și între unul și trei module de 5 kWh. Modulele S0 nu se combină cu cele S1.

    • Funcționează între −20 °C și +55 °C
    • Toată capacitatea e utilizabilă
    • Pentru invertoarele Huawei L1, LC0, M1, MAP0 și MB0

    de la 15.900 lei cu TVA

    Un modul de 5 kWh și modulul de putere

    Garanție 10 aniFișa tehnică (PDF)
    Cere ofertă
  • Baterii Huawei LUNA2000 S1: un modul, două și trei module de baterie sub modulul de putere
    HuaweiPentru invertoare Huawei

    LUNA2000 S1 — 6,9 kWh

    Capacitate
    6,9 kWh pe modul
    Extindere
    până la 20,7 kWh
    Putere
    3,5 kW pe modul
    Montaj
    interior sau exterior, IP66

    Baterie modulară: un modul de putere și între unul și trei module de 6,9 kWh, așezate unul peste altul, fără cabluri între ele.

    • Funcționează între −20 °C și +55 °C
    • Toată capacitatea e utilizabilă
    • Pentru invertoarele Huawei L1, LB0, LC0, M1, MAP0 și MB0

    de la 22.050 lei cu TVA

    Un modul de 6,9 kWh și modulul de putere

    Cere ofertă
  • Baterii Huawei LUNA2000 S1: un modul, două și trei module de baterie sub modulul de putere
    HuaweiPentru invertoare Huawei

    LUNA2000 S1 — 5 kWh

    Capacitate
    5 kWh pe modul
    Extindere
    până la 15 kWh cu trei module
    Putere
    3,5 kW pe modul
    Montaj
    interior sau exterior, IP66

    Aceeași baterie modulară, cu module de 5 kWh. Modulele de 5 și de 6,9 kWh se pot combina pe același modul de putere.

    • Funcționează între −20 °C și +55 °C
    • Toată capacitatea e utilizabilă
    • Pentru invertoarele Huawei L1, LB0, LC0, M1, MAP0 și MB0

    de la 17.050 lei cu TVA

    Un modul de 5 kWh și modulul de putere

    Cere ofertă
  • Baterie Dyness PowerBrick Plus
    DynessSe poate monta afară

    PowerBrick Plus — 16,08 kWh

    Capacitate
    16,08 kWh
    Descărcare
    până la 95%
    Extindere
    până la 50 de unități
    Montaj
    pe podea sau perete, IP65

    Baterie de joasă tensiune pentru case cu consum mare seara: 15,28 kWh utilizabili, încărcare și descărcare până la 10,24 kW. Are sistem propriu de stingere cu aerosol și modul Wi-Fi.

    • Se încarcă și la −20 °C
    • Cel puțin 8.000 de cicluri, declarat de producător
    • Compatibilă cu invertoare Deye, Victron, SMA, GoodWe și altele

    de la 14.500 lei cu TVA

    Garanție 10 aniFișa tehnică (PDF)
    Cere ofertă
  • Powerbox G2 — 10,24 kWh
    DynessSe poate monta afară

    Powerbox G2 — 10,24 kWh

    Capacitate
    10,24 kWh
    Utilizabil
    9,73 kWh
    Putere
    5,12 kW, maxim 10,24 kW
    Montaj
    pe perete, IP66

    Baterie plată, de perete, de joasă tensiune. Are sistem propriu de stingere cu aerosol și se pot lega mai multe în paralel.

    • Cu încălzire, pentru încărcare sub 0 °C
    • Compatibilă cu invertoare Deye, Victron, SMA, GoodWe și altele

    de la 10.000 lei cu TVA

    Garanție 10 aniFișa tehnică (PDF)
    Cere ofertă
  • Baterii Deye SE-G5.1 Pro-B: patru module de 5,12 kWh montate unul peste altul
    DeyeModulară

    SE-G5.1 Pro-B — 5,12 kWh

    Capacitate
    5,12 kWh pe modul
    Extindere
    module în paralel
    Cicluri declarate
    cel puțin 6.000
    Montaj
    interior, IP20

    Modul compact de 51,2 V, pentru invertoare hibride de joasă tensiune. Se pun mai multe în paralel, în dulap rack, pe perete sau pe podea.

    • Încărcare între 0 °C și 55 °C
    • Descărcare recomandată de producător: 90%

    de la 7.000 lei cu TVA

    Un modul de 5,12 kWh

    Cere ofertă

Prețurile sunt pentru echipament, cu TVA, fără montaj și fără invertor. Oferta finală cuprinde montajul, protecțiile și punerea în funcțiune.

Baterie prin Casa Verde 2026

Ghidul programului AFM de baterii pentru prosumatori a fost aprobat (Ordinul 1.904/2026, M.Of. 775/14.09.2026); sesiunea de înscriere nu e încă anunțată. Condițiile, pașii și calculatorul de punctaj sunt pe pagina programului.

Întrebări frecvente despre baterii

Ce ne întreabă cel mai des cei care se gândesc la stocare.

Ai altă întrebare? Scrie-ne sau sună la 021.555.78.73.

Ce capacitate de baterie îmi trebuie?

Atâta cât să acopere consumul tău de seară și de noapte dintr-o zi obișnuită. Calculul de mai sus îți dă un reper pornind de la consumul lunar. La evaluare îl verificăm pe consumul tău real, pe ore.

Cât ține bateria la o pană de curent?

Depinde de capacitate și de ce rămâne pornit. O baterie de 6,9 kWh ține strictul necesar (frigider, centrală, internet, câteva becuri — în jur de 300 W) aproape o zi. Cu plita sau aerul condiționat pornite, câteva ore.

Pot adăuga o baterie la sistemul pe care îl am deja?

Da, dacă invertorul e hibrid și e compatibil cu bateria. Dacă ai un invertor simplu, on-grid, de obicei trebuie schimbat cu unul hibrid. Verificăm modelul înainte de ofertă.

Se poate monta bateria afară?

Unele modele, da: Huawei LUNA2000 S1 și Dyness Powerbox G2 au grad de protecție IP66, iar Dyness PowerBrick Plus are IP65. Modelele cu IP20 se montează doar în interior, într-un spațiu uscat și ferit de îngheț.

Cât durează o baterie?

Bateriile pe care le montăm sunt cu litiu-fier-fosfat (LiFePO4). Durata de viață e dată de producător în cicluri și în ani; de exemplu, Deye declară cel puțin 6.000 de cicluri până la 70% din capacitatea inițială. La un ciclu pe zi, înseamnă peste 15 ani.

În cât timp se amortizează o baterie?

Depinde de câtă energie muți cu ea din zi în noapte. Ca prosumator, surplusul livrat în rețea se compensează oricum cu ce consumi, deci economia adusă doar de baterie e de obicei mică. Bateria se justifică mai ales prin curentul pe care îl ai la pană și prin autoconsum. Îți facem calculul pe cazul tău.

Pot extinde bateria mai târziu?

Da, sistemele sunt modulare. La Huawei LUNA2000 S1 se pot pune până la trei module de 6,9 kWh pe un modul de putere, adică 20,7 kWh. Fiecare producător are limita lui și reguli despre ce module pot lucra împreună.

Ce se întâmplă cu bateria iarna?

Panourile produc mai puțin, deci bateria nu se umple în fiecare zi. În plus, bateriile cu litiu-fier-fosfat nu se încarcă sub 0 °C: unele modele au încălzire proprie, celelalte se montează într-un spațiu ferit de îngheț.

Pot lua baterie prin Casa Verde 2026?

AFM pregătește pentru 2026 un program de finanțare a bateriilor pentru prosumatori. Ghidul nu e încă publicat în Monitorul Oficial, deci condițiile se pot schimba. Ce se știe până acum și calculatorul de punctaj sunt pe pagina Casa Verde 2026 — baterii, din meniul Finanțări.

Calculează oferta, cu sau fără baterie

Alegi sistemul, adaugi bateria din echipamentele opționale și vezi prețul pe loc.

Tip Serviciu1 / 7
Tip Serviciu
Localitate
Detalii Tehnice
Producător
Consum
Configurare
Contact

Ce serviciu te interesează?

Alege serviciul pentru care vrei o ofertă

Sisteme Fotovoltaice

Sistem fotovoltaic la cheie, cu sau fără baterii

  • Montaj în 1–2 zile, cu echipele noastre
  • Garanție de performanță 25 de ani la panouri, 10 ani la invertor
  • Dosarul de prosumator inclus, până la contractul cu furnizorul
  • 10% avans, restul în ziua instalării; se poate și în rate
Alege și continuă

Baterii Stocare

Baterii de stocare pentru un sistem deja instalat

  • Folosești seara energia produsă ziua
  • Curent și la pană, pe circuitele alese la proiectare
  • Baterii LiFePO4, mai stabile la căldură
  • Pornești cu un modul și adaugi capacitate mai târziu
Alege și continuă

Stații de încărcare

Stații de încărcare pentru mașini electrice

  • Montaj cu echipele noastre, cu protecții dedicate în tablou
  • Încarci acasă, peste noapte, fără drumuri la stațiile publice
  • Cu panouri fotovoltaice, mașina se încarcă din energia ta
  • Stații monofazate de 7 kW sau trifazate de 22 kW, după branșament
Alege și continuă

Alege: Ce serviciu te interesează?

Nu ești sigur dacă îți trebuie baterie?

Spune-ne cum arată consumul tău pe parcursul zilei și îți spunem sincer dacă se justifică.